
Concept și coregrafie
Ștefan Lupu
Reprezentatii
Visul în care au crezut peste 14.000 de ctitori a devenit realitate, demersul Grivița 53 s-a transformat în Teatrul Grivița 53, un loc dedicat creației independente, experimentului și colaborării, un spațiu deschis artiștilor care caută libertate în expresie și publicului care își dorește să descopere o nouă formă de experiență culturală.
Deschiderea oficială a fost marcată de premiera "5+3=9", un spectacol creat de Ștefan Lupu, inspirat din povestea nespusă a Teatrului Grivița 53, de la prima idee și primii ctitori, până la provocările nemărturisite și deschiderea stagiunii. 9 ani de întâmplări halucinante, situații la limita ficțiunii, multe reușite bazate pe inconștiență, instinct și energia unei comunități fabuloase, au construit povestea unui vis: "5+3=9".
Spectacolul "5+3=9" este o ecuație artistică vie, creativă, liberă, curajoasă. Sunt convinsă că Teatrul Grivița 53 l-a ales pe Ștefan Lupu, înainte de a-i propune noi colaborarea pentru că a găsit în el artistul care să-i exprime povestea și spiritul. La fel cred și despre echipa de actori și dansatori din proiect. Altfel nu înțeleg cum a putut să se nască energia acestui spectacol atât de fidelă cu ceea ce am sperat. Perfect timing, o întâlnire bazată pe chimie, respect și admirație. Și când proiectele încep astfel, e cu bucurie. Și asta rămâne." Chris Simion – Mercurian
"Inițiativa a fost a noastră dar parcursul și reușita sunt ale tuturor celor care au făcut să se întâmple. Casa bunicii lui Chris a fost investiția noastră inițială, dar aportul comunității a fost fundamental și știam că fără el nu vom duce la bun sfârșit acest demers. Pentru că nu era o inițiativă despre ego ci despre solidaritate. Am dus la bun sfârșit, un vis și o speranță a multor mii de oameni. Și asta nu e puțin lucru. Noi nu am promis un demers imobiliar, ci unul cultural; nu ne-am propus să construim doar un imobil, ci un spirit. Povestea merge mai departe și este deschisă tuturor celor care au nevoie de ea." Tiberiu Mercurian
„E o responsabilitate mare, dar și o ocazie unică de a face parte din acest început. Spectacolul 5+3=9 e construit în același spirit în care a fost făcut acest teatru, din respect, devotament și dorința de a lăsa ceva în urmă care să merite. Cu recunoștință față de Grivița 53 și față de toți cei care cred în acest miracol" Stefan Lupu
„9 – se spune că e un număr "magic" – e număr prim, cheia pentru un nou început, numărul maturității, al împlinirii, al devenirii. În Creștinism 9 e cifra darurilor Duhului Sfânt, în Iudaism, înseamnă adevărul etern, în Budism sunt 9 ceruri, în mitologia nordică 9 tărâmuri, dragonii chinezești au 9 forme, iar în tarot, IX, Hermitul, îi ghidează pe ceilalți cu lumina sa interioară. Pentru Grivița 53, 9 are câte puțin din toate, și încă ceva în plus; e portalul de trecere între materializarea unui vis lung de 9 ani și începutul unei vieți – viața unui teatru." Alina Epîngeac
*Nota: Primăria Sectorului 1 oferă gratuitate pentru locuitorii Sectorului 1, 20% din diagrama sălii. Vă rugăm să ne scrieți pe adresa scena@grivita53.ro spectacolul pentru care solicitați invitația și vă răspundem dacă mai sunt locuri disponibile. În cazul în care locurile sunt ocupate, vă sugerăm alte reprezentații. Totodată dacă intervine ceva în programul dumneavoastră care vă împiedică participarea, vă rugăm să ne anunțați pentru a putea redistribui locurile. Vă mulțumim!

Mara Tătar

Costin Stăncioi

Bianca Adelina Geantă

Tiberius-Nicolae Zavelea

Tamara Găgeatu

Viktoriia Medviedieva

Oleksandr Solokha

Mirel Cumpănaș