TIBERIUS-NICOLAE ZAVELEA
TIBERIUS-NICOLAE ZAVELEA
Înapoi la Echipă

ZAVELEA
TIBERIUS

Actor

Tiberius-Nicolae Zavelea, un tânăr actor format la UNATC și angajat al Teatrului L.S. Bulandra, unde joacă în spectacole marcante, reușind să-și însuflețească personajele cu multă inspirație și creativitate. Colaborează și cu alte teatre din București, unde face parte din distribuțiile unor producții relevante, apreciate de public. El a lucrat cu regizori importanți, fiind implicat nu doar în proiecte de teatru, ci și în proiecte de film selectate și premiate în festivaluri, atât în țară, cât și în străinătate. Timid, empatic, cu umor discret și zero toleranță pentru răutatea gratuită, Tibi nu e mare fan al prezentărilor despre sine, dar este mai mult decât nerăbdător și pregătit să urce pe scena Teatrului Grivița 53.

"Am auzit destul de târziu de acest teatru care urmează să fie gata, un spațiu fresh și promițător. M-a convins anunțul că Ștefan Lupu va fi primul regizor care va monta acolo. Îmi doresc să lucrez de prea mult timp cu el, și în sfârșit am primit această oportunitate, datorită Teatrului Grivița 53. Mă simt onorat să fiu una din multele cărămizi care dau sens acestei noi case. Omul sfințește locul, și e plin de oameni aici - oameni în adevăratul sens al cuvântului."

Realizări

Absolvent UNATC

Actor la Teatrul L.S. Bulandra

Participări în proiecte de film premiate internațional

Galerie

COMING SOON

Spectacole la Grivița 53